Citesc poezie scrisă de un student la medicină | Recenzie: „Surâsuri aldine”, de Andrei Cioată

IMG_20170704_195021_304

Bună, bună!  Am revenit cu recenzia promisă de data trecută. Vreau să încep prin a-i mulțumi autorului pentru cele două cărți pe care mi le-a trimis, în urma câștigării unui concurs de-al său. Mulțumesc, Andrei! Aveți aici link către blogul lui.


Titlu: Surâsuri aldine

Autor: Andrei Cioată

Editură: Celestium

Număr de pagini: 81

Rating-ul meu pe Goodreads: 3/5


Sinopsis:

Poezia devine abia atunci când ne dăm seama că noi, în această lume, nu posedăm nimic. Poate această carte este tocmai dovada că nimc nu-mi aparține mie. Nici măcar identitatea. Nici măcar corpul. Nici măcar destinul. Alegerile.Nu-s ale mele. Îs în încercarea de a căuta ale cui sunt aceste lucruri, aceste stări și dorințe. După cum o poezie spune, „eu sunt străinul”. Străinul care-și caută identitatea. Misiunea poeziei mele este de a căuta realitatea îmbâcsită între cuvintele, între cuvintele noastre a căror putere încă nu o cunoaștem. Port poezia în mine însumi, altfel n-aș cunoaște-o și n-aș putea să o creez.

Uii vor să trăiască. Mie îmi ajunge doar să scriu.


Am lăsat autorul să se descrie, pentru ca voi să îl cunoașteți mai bine:

Am 20 de ani, sunt vărsător, născut pe 1 februarie. Ca să trunchiez puțin din ce-a spus Pessoa, scriu-„Pentru că viața mea nu-mi ajunge”. Citesc, citesc, citesc cât pot de mult. Autoarele mele preferate sunt Ioana Nicolaie, Alice Munro, Elizabeth Strout, Anna Gavalda. Îmi plac mult și Marquez, Schmitt, Liane Moriarty și S. J. Watson. De când eram mic mi-a plăcut să citesc romane polițiste, Anthony King și Traian Tandin mi-au umplut copilăria. Nici până în ziua de azi n-am reușit să înțeleg cartea „Magicianul”, a lui Fowless. Vreau să am o bibliotecă imensă acasă, o cameră plină cu cărți în care să-mi găsesc liniștea și pe care să le numesc „prieteni dragi”. Nu recitesc cărți aproape niciodată, decât dacă chiar nu le-am înțeles (și atunci abia după 2-3 ani de la ultima citire-„Orele”) sau dacă chiar mi-au plăcut mult de tot („Cerul din burtă”, de Ioana Nicolaie). Îmi plac dramele, îmi place să fac sport și, de asemenea, să mă ocup de blogul meu, Where the rain falls. (Aveți link-ul mai sus.) Cartea mea preferată este „Pe aripile vântului”, a lui Mitchell, iar poeziile mele preferate sunt scrise de Nora Iuga („Cîinele ud e o salcie”, „Autobuzul cu cocoșați” ș.a.m.d.) și Angela Marinescu. Unul dintre cele mai mari visuri ale mele este să călătoresc și să văd lumea întreagă.


După cum am spus, am citit această carte într-un maraton de citit. Este o lectură ușoară, ce poate fi citită oricând, fie că e vară, fie iarnă. Versurile scrise de acest tânăr sunt frumoase, ce ajung la inimă. Sincer să fiu, unele poeme sunt mai ciudate, însă acesta este farmecul poeziei, în opinia mea.

Fapt foarte important este că poeziile nu au titlu. Mai interesant este că un poem este legat de acest fapt.

Tot legat despre poezii, autorul abordează multe teme: de la iubire și pasiune, până la despărțire și singurătate.

O să scriu și aici ce am scris și în postarea anterioară: dacă nu studiați sau ați studiat biologia/medicina, este posibil să nu înțelegeți termeni; dar NU vă lăsați bătuți! Există Google, DEX, sau, cel mai simplu, dexonline.ro. 🙂

Puteți achiziționa cartea doar de pe contul de Instagram al autorului, adică de aici.

Eu am primit și autograf, de altfel ca toți cei care îi cumpără cărțile, însă nu voi pune o nicio poză aici, ci vă voi lăsa citatul:

Suntem ceea ce iubim și trăim!

Andrei Cioată

Ca să nu închei atât de repede, vă voi lăsa aici poemul meu preferat:

Ridicături tronconice, draga mea,

în palma-ți verde și albastră

nemărginită sub cerul nostru

dusă în dreptul sânului fraged

care-o umple precum un nou-născut

făcut din comete stele soare

și, iubito,

din pielea ta cu ccare noaptea mă acopereai

când era ger și frig și nimic nu-mi

mai trebuia vreodată

dar uite că trebuie-

aruncă-mi perfuzia curgândă din vis.

 

Aruncă-mi, draga mea, aruncă totul în mine

Leagă-ți capilarele de mâinile mele

Scoate-ți neuronii și toarnă-i

În splina mea brun-roșcată

cu ceva sute de ml de sânge

Limfocite, monocite, anticorpi

Iubito iubito iubito iubito iubito iubito

Aruncă totul și lasă-mă gol, lasă-mă gol,

Măcar așa voi fi putut

Fi plin de tine.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s