Recenzie: „Noaptea de foc”, de Eric-Emmanuel Schmitt

IMG_20170725_183744_200Bună! Ce mai faceți? Ce mai citiți? Eu am terminat de curând Noaptea de foc, după cum ați văzut și în titlu. Astăzi o să vă spun părerea mea despre acest roman.


Titlu: Noaptea de foc

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Editură: Humanitas

Număr de pagini: 193

Rating-ul meu pe Goodreads: 3/5


Sinopsis:

La 28 de ani, autorul-personaj pleacă într-o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu de­spre misticul Charles de Foucauld. În timpul expediției, se rătăcește de grupul de excursioniști și de ghidul tuareg și este nevoit să petreacă o noapte singur în imensitatea muntelui Hoggar. Rămas fără mâncare și fără apă, în frigul nopții deșertice, simte cum se deșteaptă în el o forță arzătoare care-i dă încrederea că nu e totul pierdut și puterea să se întoarcă nevătămat, după un urcuș ca o cursă a supraviețuirii, un urcuș real și simbolic totodată. Eric, occidentalul, intelectualul, filozoful raționalist convins că oamenii sunt doar praf de stele în mijlocul universului infinit, își vede zdruncinate toate certitudinile: focul pe care l-a trăit ca pe o imensă împăcare, libertate și bucurie salvatoare.


Despre autor:

Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmaticeLibertinul etc. În 1994 îi apare romanul Secta Egoiștilor, distins cu Prix du premier roman, dar Schmitt scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Partea celuilalt (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și cartea autobiografică Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc Ciclul invizibilului – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009) și Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a patru volume de povestiri, Odette Toulemonde și alte povestiri(2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, și Cei doi domni din Bruxelles (2012). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, iar în 2016, L’homme qui voyait à travers les visages. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste douăzeci de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste patruzeci de limbi.


Părerea mea:

O să încep prin a vă spune că deși i-am acordat acestei cărți doar trei steluțe pe Goodreads. Mi-a plăcut foarte mult cartea, dar nuaș putea să o compar cu cealaltă carte de Eric-Emmanuel Schmitt pe care am citit-o, adică Oscar și Tanti Roz (aveți recenzia aici). Asta pentru că romanul ce vi-l prezint azi este o autobiografie, pe când celălalt este o ficțiune. Dar veți vedea mai bine ce vreau să spun imediat.

Ei bine, cartea aceasta este una filosofică, aș putea spune. Putem învăța din ea despre religie, încredere, cunoașterea sinului și chiar e un ghid foarte pe scurt de cum să supraviețuiești în Sahara. 🙂

De data aceasta nu o să vă las citate prin recenzie deoarece cartea în sine este ca un fel de antologie cu secvențe frumoase. Recunosc că la început am marcat vreo cinci citate, dar asta pe doar trei pagini, așa că am dat jos post-it-urile și mi-am spus că oriunde deschid cartea voi găsi un citat. Dar vă las pe voi să descoperiți ce lucruri frumoase are de spus autorul.

Dacă tot am pălăvrăgit atât de filosofii, să vorbim un pic și despre acțiune, chiar dacă nu sunt multe de zis. Spoilere nici nu prea am ce să dau (chiar dacă aș avea, nu v-aș da pentru că nu vreau să ăv ruinez speranța de a citi această carte). După cum spune și sinopsisul, autorul a mers în Sahara când avea douăzeci și opt de ani, pentru a se inspira în a scrie un scenariu pentru un film regizat de un prieten de-al său, care îl însoțește în pustietate. Aceștia, fiind cu un grup ce însumează zece oameni, călătoresc printr-un lanț de munți nisipoși, căutând resurse și locuri pentru a-și stabili tabăra.

Acesta este un rezumat al începutului cărții, care sper că v-a concins să citiți această carte.


Sper că v-a plăcut recenzia de astăzi. Într-adevăr, este cam scurtă, dar nici cartea nu este alcătuită dintr-un număr mare de pagini. Eu m-am străduit, la fel ca de fiecare dată. 🙂

Ne vedem data viitoare! Bye!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s