Justiția și ceea ce nu se vede | Recenzie: „Zeița oarbă”, de Anne Holt

Bună! Uite că vin cu prima mea recenzie la o carte care, deși mi-a luat ceva timp să o citesc, a meritat. Iar acea carte este Zeița oarbă, de Anne Holt.

---

Titlu: Zeița oarbă

Autoare: Anne Holt

Editură: Trei

Număr de pagini: 392

Rating-ul meu pe Goodreads: 4/5

---

Sinopsis:

Un traficant de droguri omorât în bătaie este găsit pe malul râului Aker, într-o suburbie din Oslo. Întâmplarea nu face prea multă vâlvă, până când, câteva zile mai târziu, avocatul victimei este găsit, și el, asasinat în propriul apartament. Seria de morți suspecte continuă, ceea ce o conduce pe inspectoarea de poliție Hanne Wilhelmsen către o rețea mafiotă de trafic de stupefiante, dirijată de undeva din rarefiatele sfere ale societății norvegiene. Până la ce nivel va reuși să ajungă încăpățânata anchetatoare secondată de ofițerul de poliție Håkon Sand? Și care vor fi procedurile legale prin care va putea dejuca strategiile avocățești ale subiecților?

---

Despre autoare:

Fost ministru al justiției și avocat, jurnalist de televiziune și reporter, Anne Holt este autoarea unor serii de romane polițiste ce au cunoscut un succes imens în țările scandinave, fiind ulterior traduse în peste 25 de limbi. Zeița oarbă deschide seria detectivei Hanne Wilhelmsen, eroină a încă șapte romane.

---

Părerea mea:

Încep prin a spune că am mai citit romane polițiste scandinave și un lucru pe care îl admir e felul în care autorii spun lucrurile pe față, scriu fără ocolișuri, fără descrieri inutile și reușesc să transmită ceea ce doresc și o fac bine.

Am apreciat această carte nu numai pentru intriga pe care a creat-o, dar și prin descrierea procesului de acuzare. Pentru că nu putem merge într-o sală de judecată, fără dovezi și o legătură clară între ele și să ne așteptăm ca vinovatul să fie pedepsit.

Ce mi-a plăcut la această carte este că nu urmărește doar un personaj, astfel aflăm câte putin din viața fiecăruia. Iar pentru amatori avem și puțină romanță, ceea ce mi se pare interesant într-un roman polițist.

Deși pare intimidantă cu cele 392 de pagini, toată așteptarea pentru deznodământ merită fiecare minut. Intensitatea întâmplărilor o să vă țină respiratia în ultima parte, iar după ultimele pagini o să vreți mai mult.

Recomand cartea celor care sunt interesați să citească un roman polițist relativ recent (cartea apare în 1993 în Norvegia și 2013 în România la editura Trei) în care societatea și procedurile sunt bine conturate.

---

Sper că această recenzie v-a plăcut și cel puțin v-am stârnit interesul de a citi această carte. Până la următoarea recenzie, pa!

~ANI~