Dragoste în Antichitate | Recenzie: „Cântul lui Ahile”, de Madeline Miller

Recomandare de serial_ „Atypical”.pngSalutare, salutare! Vă prezint o carte peste care am dat din întâmplare, dar care și-a făcut drum spre inima mea.elválasztó4

Titlu: Cântul lui Ahile

Autor: Madeline Miller

Editura: Polirom

Număr de pagini: 309

Rating-ul meu pe Goodreads: 5/5elválasztó4

Sinopsis:

Cântul lui Ahile reprezintă o repunere în scenă a miticului război troian din perspectiva unui personaj crucial, dar care nu-și face apariția prea des în epopeea lui Homer: Patroclu, eclipsat în Iliada de faimosul Ahile, „primul între greci, puternic, frumos, izvorât din trupul unei zeițe”. Exilat la curtea lui Peleu, Patroclu se îndrăgostește de fiul gazdei sale și al nereidei Thetis, semizeul Ahile. Cei doi cresc și sunt educați împreună de centaurul Chiron, clădind în timp o relație puternică. Însă odată ce Thetis arată limpede că nu privește cu ochi buni dragostea fiului ei pentru un muritor și amândoi sunt târâți într-un război lung și sângeros, tragedia pare gata să se abată în orice clipă asupra lor.elválasztó4

Părerea mea:

Această descriere m-a făcut sa doresc cartea instantaneu, fiind deja fană a mitologiei grecești după ce am citit una dintre seriile lui Rick Riordan, „Percy Jackson și olimpienii”.

Nu trebuie să vă faceți griji dacă nu ați citit „Iliada” sau nu știți despre ce e vorba în ea, pentru că și eu abia mai țineam minte câteva evenimente din ea: calul troian, călcâiul lui Ahile și două întâmplări care, din punctul de vedere al cărții, se pot numi spoilere, dar nu prea mari.

WhatsApp Image 2018-06-13 at 3.48.39 PM.jpeg

Lectura a fost una ușoară și plăcută, iar stilul autoarei chiar m-a făcut să mă pun în ipostaza lui Patroclu și să înțeleg prin ce a trecut împreună cu Ahile. Recunosc că au fost două sau trei scene pe care nu le-am înțeles din prima, poate pentru că citeam prea repede dorind să aflu sfârșitul.

El e jumătate din sufletul meu, cum spun poeții.

Ce apreciez și iubesc să găsesc în cărți este o relație bine prezentată, pe care să o văd în evoluție treptată și să mă facă dacă nu să simt, atunci să înțeleg ce pune în mișcare acea relație dintre personaje. Iar când zic relație nu mă refer doar la cea de iubire, cum e in aceasta carte, ci și de prietenie, dintre părinte și copil, etc.

Simțământul de acum era altfel. Mă trezeam că mă dor obrajii de atâta zâmbit, mă furnica pielea din creștetul capului, de credeam că o să mi se desprindă și o să se ridice în aer. Limba mi-o lua înainte, amețită de atâta libertate. Îi ziceam ba una, ba alta. Nu trebuia să îmi fac griji că sunt prea plăpând sau prea domol. Ce-mi mai umbla gura! L-am învățat cum să azvârle pietre săltărețe pe luciul apei, iar el m-a învățat să cioplesc în lemn. Simțeam fiecare nerv din trup, fiecare adiere pe piele.

609f0698717c3a24a2808f832f8949fa.jpgDupă cum este zis și în sinopsis, cartea este scrisă din punctul de vedere al lui Patroclu, un simplu muritor, fost prinț și luptător nu prea bun. El oferă o viziune a lui Ahile pe care doar cineva cu adevărat apropiat ar fi putut. Fiind un semizeu și denumit Aristos Achaion adică cel mai bun dintre ahei, Ahile era văzut și cunoscut de ceilalți doar pentru talentul său în luptă. Însă prin ochii lui Patroclu, Ahile primește o înfățișare umană: avea propriile frici, griji și chiar mici defecte.

Să nu aveți impresia că toată cartea e numai romanță. Ci dimpotrivă, este actiune din plin, având în vedere că mare parte din carte se întâmplă pe perioada unui război îndelungat la care au participat multe personaje puternice precum Odysseu, Hector, Agamemnon.

Ahile înflorea pe zi ce trece. Mergea la luptă beat de plăcere, bătându-se cu un rânjet pe buze. Nu-l încânta să căsăpească – a aflat iute că nimeni nu-i putea ține piept. Nici doi, nici trei. […] Cu o grație vie, supraomenească, se lupta cu zece, cincisprezece, douăzeci și cinci de bărbați o dată. În sfârșit, iată ceva la care sunt bun.

Motivul pentru care nu am ezitat să îi dau cărții cinci stele pe Goodreads a fost impactul ultimelor 3 capitole asupra bunăstării mele mentale și sufletești, extrem de asemănător cu cel al cărții „They Both Die at the End”. M-am simțit ca și cum m-aș fi uitat la un șir de piese de domino ce sfârșește prin a dărâma unu lucru mult mai mare, cu un ecou puternic.

3d5eac6cf2489e05736aa1dc90a4dc82

Mi se pare foarte interesant și faptul că și lui Rick Riordan i-a plăcut cartea. 🙂elválasztó4

Drept încheiere, vă recomand această carte dacă vă plac cărțile LGBT, romance, mitologia greacă și vreți să aveți o inimă răvășită la finalul lecturii. Până data viitoare, lectura plăcută!

Ani

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s