Secret Santa 2018

47685121_729515467423307_3952310115020832768_n.jpg

Hello, hello, hello! Azi scriu ceva muult mai vesel și drăguț, mai ales că este (finally) vacanța de Crăciun. Așa că, la fel ca în anul precedent, eu împreună cu alți bloggeri am organizat un Secret Santa, unde fiecare a oferit și primit câte un cadou.

Eu am primit chiar de la Oni, cel care s-a ocupat anul acesta cu împărțirea destinatarilor. M-am bucurat deja mult de tot când am aflat asta, pentru că știam deja cât suflet pune el în orice face și eram convins că o să mă surprindă. Hai să vă arăt care e faza cu cutia de la el.

elválasztó4

Cam așa arăta cutia înainte și după să o deschid. La început am dat de o pictură făcută de el extreeeeem de frumoasă, iar apoi de muuuulte bomboane, de o folie cu bule pentru protecție și de restul lucrurilor, pe care vi le voi arăta imediat.

img_8532

Acest roman trebuia să fie inițial pe lista de cărți cumpărate de la Gaudeamus, din moment ce Ani mă înnebunește să îl citesc. Cu ocazia asta, pot în sfârșit să ajung la el, moment după care vom pregăti ceva mai special.

img_8534

A doua carte este chiar al doilea volum al unei serii pe care nu am început-o, însă recunosc că e greșeala mea că pe Goodreads l-am marcat doar pe acesta în raftul de ”to be read”.

img_8535

Însă ceea ce mă bucură cel mai tare este soundtrack-ul de la ”A Star Is Born”, film despre care am scris aici. Acum pot spune din nou că am toate albumele lui Lady Gaga. Mersi, Oni!

Ultimele lucruri pe care le-am despachetat au fost aceste două semne de carte, tot făcute de el. Uitați-vă doar la cât de drăguțe sunt! 🙂

elválasztó4

Dacă vreți să aflați cui i-am făcut eu cadou, căutați pe blogurile celorlalți participanți.

1 – Alex (de la Pierduți în Literatură)
2 – Alexandra (de la Hoața de cărți)
3 – Ana (de la AnaReads)
4 – Anamaria (de la Anamaria White)
5 – Andreea (de la Blog de idei)
6 – Andrei (de la Nasu-n carte)
7 – Antonia (de la Read It Out)
8 – Cătălina (de la Starlitpsyche)
9 – Daria (de la Cărțile nopții)
10 – Ghanda (de la Jurnalul unei cititoare)
11 – Ioana (de la Twistinmysobriety)
12 – Ioana (de la Din dragoste pentru cărți)
13 – Iuliana (de la Glasul Literaturii)
14 – Iuliana (de la Captive in the world of books)
15 – Lavinia (de la Lavinia Reads)
16 – Lexi (de la Tărâmul cu cărți)
17 – Onisim (de la Books vs Reality)
18 – Raul (de la Stoica Raul)
19 – Simona (de la Pălărisme)
20 – Sînziana (de la Vampress Bathory Reads)
21 – Tris (de la În numele cărților)
elválasztó4
Asta e tot și pentru azi. Sper că a fost ceva interesant. Lecturi faine!

Andrei

Reclame

2 gânduri despre „Secret Santa 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s