Hello! De ce am pus titlul ăsta? Pentru că tot anul școlar am așteptat vacanța, căci am mai mult timp liber, în care pot citi. Dar eu nu am profitat până acum cum trebuie de el, așa că am citit doar patru cărți în iulie, dintre care una era începută din luna precedentă.
Primul roman nu a fost ceva care să mă uimească, pe cum mă așteptam. După ce „Anna în veșmânt de sânge” mi-a lăsat o impresie foarte bună despre autoare, „Trei coroane întunecate” m-a dezamăgit. De ce? Pentru că acțiunea putea să înceapă direct cu pagina 260. Aceste prime pagini nu au un impact mare asupra celorlalte, așa că m-au plictisit. Totuși, întregii cărți i-am dat trei stele pe Goodreads, pentru că sfărșitul a fost wow.
Nu mă voi lungi aici, deoarece puteți citi recenzia dând un click aici. Dar vă pot spune că mi-a plăcut tot romanul, de la primul cuvânt până la ultimul. Au fost și pasaje ce nu erau chiar printre preferatele mele, din cauză că nu mă țineau în priză. Însă recomand cu căldură tuturor acest „ghid”. Patru stele de la mine.
Din nou, am recenzat cartea aici, așa că nu vă voi da multe detalii în articolul acesta. I-am dat trei stele deoarece mă așteptam ca acel val de laude să aibă loc datorită acțiunii interesante, alerte sau lucruri de genul acesta. Într-adevăr, personajele au fost bine conturate, iar premiza întâmplărilor este originală. Dar execuția nu a fost o capodoperă, de lăudat.
Ultimele personaje pe care le-am cunoscut în luna iulie fac parte din „Calul și băiatul”, al treilea volum al seriei „Narnia”. Nu mi-a plăcut la fel de mult ca primele două, dar intenționez să continui și cu celelalte, căci unii mi-au zis că și lor acest titlu le-a plăcut cel mai puțin, din toate cele șapte. Știu că sunt mai copilărești, dar chiar par interesante.
Atât pe astăzi. Știu că e mai puțin, dar lunile ce urmează sper să fie mai productive. Până la următorul articol, lectură plăcută!
Lectură plăcută și ție! 🙈
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu pățeam la fel. În timpul școlii citeam mult, vara abia citeam 3 cărți 😂😂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Exaaaact.
Probleme de cititor, ce să faci? 😂
ApreciazăApreciază
Oho, nici eu nu știu să profit de vacanță. Nu am citit prea multe cărți vara asta și mi-am dat seama că în timpul școlii sunt mai motivată. Unde-i logica? :)))) oricum, faină prezentare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exaaaaact. Probleme de cititor. ☹️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am citit comentariile de aici și acum vin eu și vă spun că luna iulie chiar a fost o lună productivă pentru mine. Oricum, am citit mult mai mult decât în timpul școlii 😂 Lecturi plăcute în continuare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Măcar tu. 😂😂😂
Mersi, la fel!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunăăă forte binee! Lectură plăcutăă!♥
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mersi, la fel!
ApreciazăApreciază